Paco Jemez este soluția pregătită de Pablo Cortacero ca înlocuitor al lui Cosmin Contra, după ce oficialul spaniol va rezilia contractul cu actualul antrenor al lui Dinamo. ProSport a aflat că cei doi sunt deja înțeleși, dar că tehnicianul iberic cere anumite garanții pentru a veni în România.
Cosmin Contra nu va mai continua la Dinamo. Fostul selecționer al României nu a ezitat să îl atace pe Pablo Cortacero și după victoria din Cupa României, 3-0 cu Viitorul.
Spaniolul l-a acuzat pe Contra de lipsă de loialitate și de respect față de Dinamo: „Îl dau afară pe Cosmin Contra! Am deja un acord cu viitorul antrenor”, a declarat acesta într-un interviu-eveniment pentru ProSport.
ProSport a aflat numele succesorului lui Cosmin Contra. Pablo Cortacero s-a înțeles cu Paco Jemez, iar acesta așteaptă ca românul de pe banca lui Dinamo să semneze rezilierea contractului.
Potrivit informațiilor noastre, Paco Jemez este la curent cu situația din „Ștefan cel Mare” și cere garanții pentru a prelua banca tehnică a roș-albilor.
Cei doi au bătut însă palma pentru un acord de principiu încă de acum două săptămâni.
Cine este Paco Jemez
Dacă va ajunge la Dinamo, Paco Jemez va fi cu siguranță unul dintre cel mai bine cotați tehnicieni din Liga 1. Spaniolul de 50 de ani a avut o carieră decentă în fotbalul spaniol, unde a jucat pentru Rayo Vallecano, Deportivo La Coruna sau Real Zaragoza.
Ca antrenor, Paco Jemez a pregătit echipe precum Cordoba, Granada sau Cruz Azul (Mexic). Ultima formație pe care a pregătit-o este Rayo Vallecano, de care s-a despărțit în iulie 2020.
Cosmin Contra îl face praf pe Pablo Cortacero. „Ruptura e totală!”
La o zi după ce s-a calificat cu Dinamo București în optimile de finală ale Cupei României, Cosmin Contra a lansat un nou atac la adresa lui Pablo Cortacero, cel care anunțase pentru ProSport că îl dă afară după partida din Cupă.
„Eu am muncit fără bani la Dinamo, deoarece respect clubul. Să se uite în dicționar să vadă ce înseamnă să fi loial și să respecți pe cineva. Am fost naiv să cred în Melero.
Știam că el nu se bagă la un club unde nu se va face ce s-a promis. Și Melero și-a dat seama că Pablo Cortacero nu are potența financiară de care se spunea.
Nu m-am interesat cine este Pablo Cortacero. Nu sunt investigator, eu sunt antrenor. Se vede că echipa începe să arate bine. A fost o săptămână foarte grea, cum au fost toate de când sunt la Dinamo”, a declarat Cosmin Contra la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER